Tema plagiatului pare a fi tot mai mult discutata in ultima vreme. Aparitia unor programe performante de cautare si identificare a similitudinilor intre texte publicate a dus la descoperirea sau suspiciunea a numeroase plagiate.

In “fierberea” din jur legata de acest subiect, remarcam o “teama” crescanda a autorilor de a mai publica. Incercam prin acest material sa redam increderea si curajul autorilor de buna-credinta spre a se intoarce la masa de scris.

Tipuri de plagiat
Facem de la inceput precizarea ca – desi, probabil, valabil pentru oricare ramura a stiintei si cercetarii – textul nostru se refera exclusiv la medicina. Vom prezenta mai jos, intr-o enumerare cat mai didactica si schematica, tipurile de plagiat – adica ceea ce se considera in prezent (aproape)unanim ca fiind plagiat. Am preferat in aceasta sinteza, modele propuse de Beth Calvano / University of Pittsburgh si Helen Eassom / Wiley.

http://www.examiner.com/article/plagiarism-higher-education
https://hub.wiley.com/community/exchanges/discover/blog/2016/02/02/10-types-of-plagiarism-in-research

Asa cum remarca B. Calvano, exista multiple tipuri de plagiat; unele sunt evidente, altele mai putin. Insa responsabilitatea este exclusiv a autorului, iar necunoasterea a ceea ce este plagiat nu il poate absolvi de consecinte.

• Copierea “as is”, numita si copiere verbatim, este copierea fara ghilimele, fara citare si fara sursa bibliografica;
• Reordonarea textului sursa fara citare;
• Copierea unor bucati (propozitii sau fraze cheie) din textul sursa fara citare;
• Reformularea unor idei/texte fara citare;
• Incorporarea in materialul propriu a unei idei auzite (de ex., intr-o conferinta) fara citare;
  Nota: In cazuri ca acesta, poate fi uneori dificil sa fie identificata sursa primara a unei idei. Se accepta citarea celui de la care s-a preluat/auzit ideea, sau, daca acest lucru nu este posibil (de ex., intr-un workshop cu multipli interlocutori), se poate cita evenimentul oficial in care a fost dezbatut subiectul.
• Autoplagiatul (numit si reciclare) este reprezentat de copierea unor materiale proprii, publicate anterior, pe post de idee noua, fara citare;
  Nota 1: Acesta este in mod particular un subiect delicat. De ce? Pot exista cercetatori care toata viata urmaresc o anumita idee si, prin urmare, vor publica toata viata lucruri legate de aceea idee. In plus, pe masura ce studiaza o tema, un cercetator poate aprofunda o aceeasi tema sau isi poate schimba opinia. Ca principiu general, este important ca autorul sa precizeze de la inceput daca prezentul material este o continuare/detaliere/repunere in opera a unui material anterior, caz in care o eventuala acuzatie de reciclare devine ridicola.
  Nota 2: Un caz special de reciclare este acela in care autorul principal preia parti dintr-un articol anterior propriu, dar cu co-autori diferiti, fara citarea acestora. Intr-o astfel de situatie plagiatul pare mai evident, pentru ca s-a folosit munca unor specialisti fara ca acestia sa fie recunoscuti/recompensati prin citare. Natural, lucrurile se pot complica si mai mult, din punct de vedere etic, daca autorul principal este – in fapt – autorul unic al ambelor articole, co-autorii neavand nici o contributie, fiind mentionati din “curtoazie”.
• Lucratul “cu negri”, sau, pentru a fi PC, cu “afro-americani”: plata sau oferirea altor tipuri de beneficii unor contributori, fara mentionarea acestora;
• Traducerea unui text fara citarea sursei;
• Publicarea dubla: este publicarea aceluiasi material, eventual cu titlu usor schimbat, in reviste diferite, in scopul “ingrosarii” CV-ului.
  Nota: A nu se confunda cu republicarea. Republicarea unui material, in general din motive didactice, cu indicarea clara a locului primei aparitii, NU este plagiat. In CV, insa, se va consemna doar prima aparitie.
• Surse incorecte/inexistente si/sau falsificarea datelor;
  Nota: Pot fi rezultatul unor simple erori ale autorului, sau superficialitate in culegerea datelor si redactarea materialului. In anumite cazuri, insa, poate ascunde intentia de a largi bibliografia sau chiar de a ascunde erori in cursul cercetarii – devenind, astfel, un material extrem de toxic.
• Replicarea: apare in cazul in care autorul trimite un articol simultan la mai multe redactii, iar acestea publica simultan materialul;
  Nota: Nu este – propriu-zis – un plagiat, ci, mai degraba, intra in sfera eticii: un autor nu poate (teoretic) remite acelasi articol unei a 2-a reviste, pana nu primeste scrisoarea de refuz din partea primei reviste. Dupa aceasta, insa, autorul poate trimite articolul (cu modificari sau fara) catre alta revista, iar aceasta, in functie de standardele proprii, poate decide publicarea.
• Plagiatul complet: copy-paste 100%.
  Nota: Am lasat la urma acest tip de plagiat, acesta fiind – de departe – cel mai amuzant. Este acel scenariu extrem in care un autor/cercetator preia integral munca unui alt autor/cercetator si doar il semneaza. Noi ii mai spunem “plagiatul Coca-Cola”, cu referire la celebrul banc in care americanii si-au asumat intaietatea asupra lunii, gasind-o deja vopsita in rosu de sovietici, scriind pe ea numele racoritor.

In final se pune intrebarea: ce este plagiatul? In cateva cuvinte, asumarea muncii altcuiva, fara a prezenta cu sinceritate ce si cat anume a fost preluat, ce si cat anume este contributie proprie.

Evident, sunt numeroase articole si materiale extrem de valoroase ce au scop didactic si nu isi propun sa vina cu nimic nou, ci doar sa prezinte de o maniera sintetica date deja cunoscute. Mai mult, cand vorbim despre publicistica medicala (revista si carte) un adevar general valabil este ca aproape nimic nu se poate scrie/face de la zero. Mai intotdeauna ne bazam pe (si preluam) materiale anterioare.

A sti cum se citeaza corect, cum se reformuleaza un material, cum trebuie preluate ideile anterioare si incluse in materialul propriu, cum se intocmesc referintele bibliografice, devin lucruri indispensabile oricarui autor.

Sfat suplimentar: Se intampla uneori ca un autor/cercetator sa aibe la dispozitie mai multe materiale, mai multe surse, iar unele ii pot fi prezentate ca originale de catre colaboratori. Este util oricarui autor sa isi faca o verificare proprie (exista in prezent mai multe softuri performante – gratuite sau platite – de identificare a similitudinilor), sau sa apeleze la editura pentru aceasta. In prezent, majoritatea editurilor importante, acreditate CNCS/CNCSIS ofera autorilor o astfel de verificare profesionala.

Ca un corolar, credem noi ca cea mai importanta arma impotriva plagiatului este sinceritatea. Niciodata nu trebuie plecat de la prezumtia de vinovatie.
In plus, mai credem noi ca multe dintre articolele si materiale (chiar valoroase) aflate astazi sub suspiciune de plagiat, poate in virtutea unor practici mai vechi nu-tocmai-ortodoxe de incercare a cosmetizarii muncii proprii prin includerea unor portiuni din munca altor autori si cercetatori, ar putea fi recuperate prin eliminarea acelor parti sau prin reformulare si citare corecta.

Dr. MC Popescu
Editura Medicala Amaltea
afiliata Elsevier
Adresa corespondenta: mcpopescu@gmx.com

PS: Intr-un material viitor, vom incerca sa va oferim un cod de bune practici editoriale/redactionale – sintetic si acceptat international, spre a ne feri de plagiat.
De asemenea, intr-un alt material, vom prezenta pozitia celor mai importanti publisheri ai lumii cu privire la:

• responsabilitatea co-autorilor;
• si la practica daunatoare de a lista (incorect) un numar mare de co-autori, doar pentru a le imbunatati scorul (se discuta deja despre necesitatea publicarii contributiei exacte la un material/studiu/cercetare a fiecarui co-autor in parte).